Primul pas pentru o nuntă perfectă July 15, 2018

Fiecare avem cel puțin un lucru la care ne pricepem. Un talent. Un domeniu în care ne-am dezvoltat, căruia i-am dedicat ani din viață cu eforturi numai de fiecare în parte știute. Așa suntem noi oamenii, niște creaturi interesante care nu se pot abține să nu realizeze lucruri mărețe.

Suntem și plini de prejudecăți. Și clar mă voi referi la nunți pentru că ce să-i faci, acesta e domeniul meu de ceva ani. Una din multele prejudecăți, așa multe că nici nu voi încerca să le enumăr în ocazia aceasta, e că odată ce ai spus DA, tu, viitoare mireasă, te afli în una din următoarele situații (excludem excepțiile). Fie ești din categoria care crede că nunta e într-o ceață misterioasă de necunoscut, fie iei lucrurile prea ușor și ajungi să suferi când ești nevoită să-i faci față realității. În ambele situații riști să uiți a te bucura de ceea ce contează mai mult. Și numai tu știi ce contează mai mult pentru tine.

Nu e necesar un talent anume pentru a fi mireasă. Primul pas pentru o nuntă perfectă e să te cunoști pe tine ca femeie. Iar cunoașterea aceasta e cel mai bun început în organizarea propriei nunți. La ce mă refer.

Cea mai potrivită rochie de mireasă va fi cea care va avea forma hainelor pe care le porți cel mai des, care iți vin cel mai bine. Iar dacă nu îți place ideea, poate ar fi cazul să faci niște modificări in garderobă, cu piese potrivite formei corpului tău. Și nu mă refer la pijamale. Dacă ai de exemplu o formă a corpului de triunghi inversat, nu îți recomand o rochie cu umerii goi, pentru a nu pune în evidență și mai mult lățimea lor creând astfel o disproporție neplăcută ochiului. Oricare ar fi forma corpului tău, caută să scoți în evidență, într-o manieră decentă bineînțeles, calitățile tale, părțile tale cele mai bune. Cu unele excepții, o talie marcată are mereu succes creând o estetică feminină.

La fel și în cazul coafurii, încearcă să alegi pentru ziua nunții o coafură care o are la bază pe cea pe care o porți de regulă, bineînțeles îmbunătățită cu o notă de eleganță și un accesoriu pe măsură. Cred că aceasta e rețeta cea mai sigură de reușită, pentru că astfel vei purta ceea ce ți se potrivește cel mai bine, raportat la forma feței, la lungimea gâtului și la calitățile podoabei capilare. Practic vei purta ceea ce îți place ție cel mai mult.

Poți proceda la fel și în celelalte detalii ale nunții: pleacă de la lucrurile pe care deja le ai, pe care le știi deja despre tine, despre voi, îmbunătățește-le, du-le la un alt nivel, demn de o zi specială. Fie că va fi vorba de decorul nunții, de alegerea meniului, a programului nunții, rămânând sinceră cu tine însăți, nu ai de ce să te temi.

Poate că nu ne pricepem toți să organizăm nunți, dar fiecare are acel talent al lui despre care vorbeam la început. Iar dacă am fost capabili să ne pregătim atâția ani pentru a fi atât de buni fiecare în domeniul lui pentru întreaga viață, cu siguranță vei putea și tu, viitoare mireasă, să te inspiri din propria viață și să îți organizezi cea mai minunată nuntă pe care o poți avea!

cu drag,

Loredana C.

fotografii: Mădălina Sheldon

« Cea mai frumoasă călătorie din viața mea
Coronite, diademe, tiare mirese / propunerile LORELAI »